O boală fără vaccin

Lipsa de civilizație se dovedește a fi mai contagioasă decât virusul. Au și autoritățile partea lor de vină pentru că un oraș sau o localitate pe care o cârmuiesc nu este într-o totul curată aș acum ar trebui să fie, dar lipsa de educație și nesimțirea unor cetățeni se observă zilnic. Mi se pare josnic să nu respecți munca altora și să arunci servețelul sau masca pe stradă, în timp ce coșul de gunoi stradal se află la câteva zeci de metri distanță de tine. Și tot la fel mi se pare și faptul că într-un loc curat, unde înainte ta au mers zeci de oameni cu mături și măturoaie să facă curățenie, ca de exemplu un parc, tu să arunci cojile de la semințe pe jos și să-ți lași ambajele de la suc și alte produse la voia întâmplării. De scuipatul pe jos, în plin centrul orașului, de aruncatul mucului de țigară pe geamul autoturismului, în timp ce ești în mers, ori de gunoiul menajer pus lângă tomberon, nu cred că mai are sens să discutăm. Și oricât ar încerca autoritățile să facă ordine, să trimită oamenii la muncă, nu vor putea niciodată să cizeleze lipsa nesimțirii în rândul unor cetățeni care locuiesc în comunitate. Probabil într-un vârf de munte astfel de aspecte ar mai putea fi trecute cu vederea, dar nici acolo! Afirmăm mereu că societatea a evoluat, dar atunci când vine vorba de civilizație tind să cred că e facultativă la români. Parcă mai nou, competiția e între cine e mai vulgar, mai agresiv, mai lipsit de maniere, de vocabular și de gândire logică. Nesimţirea nu înseamnă doar lipsa “celor şapte ani de-acasă”. Lipsa empatiei sau, mai simplu, refuzul de a te pune în locul celuilalt cred că e o boală sufletească. Adesea îl tratăm pe vreunul drept “nesimţit” luându-ne după manifestările sale exterioare. Numai că boala pe care i-o atribuim are şi o formă de manifestare interioară. De fapt, acolo este sursa necazurilor pe care nesimţitul le produce. El merită compasiune, dar nu trebuie lăsat de capul lui. El trebuie izolat pentru a nu produce prejudicii altora, simultan cu efortul de a-i arăta bunăvoinţă spre îndreptare. Cine are însă timp pentru nesimţiţi în ziua de astăzi, mai ales că numărul lor creşte cu o viteză alarmantă? Mulţi spun că e mai eficient să le imite comportamentul, pentru a se proteja, decât să lupte “cu morile de vânt”, în speranţa unei societăţi mai bune. Aşa am ajuns la relativizarea noţiunilor de bine şi de rău, de moralitate şi imoralitate. Ceea ce odinioară era considerat inacceptabil ca manifestare socială, acum a devenit dovadă de isteţime şi lipsă de inhibiţii. Marea “deschidere intelectuală” pe care o trăim are ca portdrapel individualismul. Fiecare încearcă să-şi obţină starea de bine, cugetând din ce în ce mai puţin asupra consecinţelor pe care acţiunile sale le au asupra celorlalţi.